instalaţii artistice ambientale de mari dimensiuni realizate de copiii din comună





   Iniţiativa constituie punctul culminant al proiectului Spaţiul artistic Crevedia 2009. O investiţie în creativitatea rurală, proiect iniţiat de Asociaţia Cred’Art din localitate şi finanţat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional.
   Proiectul iniţiat de aceştia şi realizat în parteneriat cu Asociatia Gaspar, Baltasar si Melchior şi Primăria comunei Crevedia Mare şi-a propus valorificarea unor artefacte de cultură neolitică cu ajutorul creativităţii copiilor din comună prin aceasta urmărindu-se creşterea valorii culturale şi sociale a comunităţii rurale din comună. Concret, copiii au fost învăţaţi şi au fost puşi să realizeze ei înşişi două instalaţii ambientale de mari dimensiuni, de la primele etape, de concepere a schiţelor, până la materializarea lucrărilor supradimensionate, potrivite pentru spaţii de mare vizibilitate în localitate. Sursa de inspiraţie pentru lucrări au constituit-o sculpturi de mici dimensiuni descoperite pe şantierele arheologice din zonă, lucrări care au fost interpretate imaginativ de sensibilitatea copiilor. De aici până la rezultatul final, instalaţiile pictate şi amplasate în comună, au trecut multe etape de muncă creativă şi de echipă, tip de experienţă în care copiii au fost implicaţi pentru prima dată în viaţa lor /

Niciun comentariu: